POST-TRAUMATIC STRESS - Simptome și tratament

Articolul Puncte cheie

→ Ce este: Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) este o tulburare psihiatrică gravă caracterizată printr-un set de simptome fizice și emoționale care apar de obicei după expunerea la un eveniment traumatic.

Cauze: printre situațiile traumatice care declanșează de obicei boala, violența sexuală și tragediile familiale sunt cele mai frecvente cauze. Violența urbană, războiul, accidentele și agresiunea în copilărie sunt, de asemenea, posibile declanșatoare.

→ Simptome: Pacientul cu stres post-traumatic are de obicei cosmaruri, flashback-uri de la evenimente traumatice trecute, teama de orice situatie care ar putea sa-i reaminteasca traume, retragerea din viata sociala, schimbari de dispozitie si tulburari de somn. Simptomele PTSD sunt atât de intense încât ele cauzează adesea disfuncții în relațiile sociale, familiale și profesionale.

→ Tratament: Tratamentul stresului post-traumatic se face, de obicei, cu psihoterapii și antidepresive.

Ce este tulburarea de stres posttraumatic

Tulburarea de stres post-traumatic este o problemă de sănătate mintală pe care unii oameni o dezvoltă după evenimente traumatice, cum ar fi accidente, dezastre naturale, violență urbană, abuz sexual, terorism sau situații de război.

Evenimentul traumatic nu trebuie să fi avut loc în mod necesar pacientului, el ar fi putut pur și simplu să fie un martor al tragediei, cum ar fi văzând pe cineva ucis.

Este important să rețineți că este absolut normal să aveți amintiri deranjante, să vă simțiți nesigure sau să aveți dificultăți de somn după orice eveniment care ți-a riscat viața. În general, aceste sentimente devin mai blânde cu trecerea timpului, iar individul reușește să rămână stabil din punct de vedere profesional și social.

În tulburarea de stres post-traumatic, totuși, simptomele stresului și stresului nu se îmbunătățesc nici după luni sau ani. În multe cazuri, ele chiar agravează și perturbe viața personală și profesională a pacientului.

Dupa cum vom vedea mai tarziu, persoanele cu PTSD au un numar de simptome fizice si emotionale si de multe ori se simt stresate sau speriate, chiar daca acestea nu sunt in mod clar in pericol.

Cauzele tulburării de stres posttraumatic

Există o serie de situații de traume care pot duce la stres posttraumatic.

Până la 20% dintre persoanele expuse evenimentelor traumatice se termină cu dezvoltarea PTSD. Acest număr se ridică la aproape 70% atunci când luăm în considerare numai situațiile de tragedie.

Se estimează că în întreaga populație, până la 8% dintre persoane vor dezvolta o tulburare de stres post-traumatic pe tot parcursul vieții.

Un studiu al Școlii de Medicină Harvard cu peste 47.000 de persoane din 24 de țări a studiat apariția PTSD după 29 de tipuri diferite de evenimente traumatice și a ajuns la următoarele numere:

• 33% dintre cazuri au fost cauzate de violența sexuală, cum ar fi violul, abuzul sexual asupra copiilor sau violența parteneră.
• 30% au fost cauzate de experiențe traumatizante cu membri apropiați ai familiei sau prieteni, cum ar fi moartea neașteptată a unei persoane apropiate, o boală care amenință viața sau un eveniment traumatic care implică un om iubit.
• 14% au apărut în situații de violență organizată, cum ar fi zone de război, refugiați, răpiri, atacuri, terorism, cadavre accidentale sau asasinate.
• 12% dintre cazuri au cauzat violență interpersonală, cum ar fi abuzul fizic în copilărie, agresiunea fizică, agresiunea, amenințările de violență sau mărturia violenței împotriva altora.
• 11% au fost cauzate de evenimente traumatice accidentale, cum ar fi coliziunea gravă a vehiculului, supraviețuitorii accidentului aerian, dezastrele naturale sau expunerea la substanțe chimice toxice.

La femei, violența sexuală declanșează cea mai comună cauză a PTSD, reprezentând mai mult de 60% din cazuri.

Simptome ale tulburării de stres posttraumatic

Simptomele tulburării de stres posttraumatic apar de obicei în primele 3 luni de la evenimentul traumatic. În aproximativ 25% dintre pacienți, totuși, PTSD nu apare decât după 6 luni. Și există, de asemenea, cazuri în care semnele stresului post-traumatic apar numai după câțiva ani.

Majoritatea persoanelor care experimentează un episod relevant de traume reacționează negativ atunci când își amintește ce sa întâmplat. Cu toate acestea, la pacienții cu PTSD, acest răspuns negativ este mult mai intens și provoacă schimbări afective și comportamentale. Adesea, pacientul relivesc trauma ca și cum s-ar întâmpla din nou în acel moment.

Pacienții cu tulburare de stres posttraumatic, știind că această reacție negativă nu este controlată, încearcă totul pentru a evita orice situație care să le reamintească traumei. Acest lucru poate duce la amorțeală emoțională, la diminuarea interesului față de activitățile zilnice și, în cazuri extreme, poate duce la detașarea de prieteni și de familie.

Dacă imaginea de stres care a apărut după un eveniment traumatic durează doar 4 săptămâni, spunem că pacientul a avut o tulburare de stres acută . Pe de altă parte, dacă afecțiunea persistă după 4 săptămâni, spunem că pacientul are tulburare de stres post-traumatic.

Pentru ca diagnosticul de PTSD să fie făcut, pacienții trebuie să fie mai vechi de șase ani și să prezinte toate criteriile de la A la H descrise mai jos:

A. Expunerea sau amenințarea cu decesul, vătămarea gravă sau violența sexuală într-unul sau mai multe dintre următoarele moduri:
1. Experiența directă a evenimentului traumatic.
2. Mărturisirea personală a evenimentului traumatic al altor persoane.
3. Conștientizarea faptului că evenimentul traumatic a avut loc unei rude apropiate sau unui prieten apropiat.
4. Experiența expunerii repetate sau extrem de detaliate a evenimentelor traumatice (de exemplu, profesioniștii care colectează rămășițe omenești din accidente sau crime sau ofițerii de poliție expuși în mod repetat la detalii privind abuzul asupra copilului).

B. Prezența unuia sau mai multora dintre următoarele simptome de intruziune (amintiri nedorite) asociate cu evenimentul traumatic într-unul sau mai multe dintre următoarele moduri:
1. Rememorarea rememorării evenimentului traumatic care apare într-un mod recurent, involuntar și intruziv.
2. Coșmaruri recurente în care conținutul visului este legat de evenimentul traumatic (la copii, coșmarurile pot să nu aibă conținut recunoscut).
3. Reactiile disociative, cum ar fi flashback-urile, in care individul se deconecteaza de la lume si reactioneaza ca si cum evenimentul traumatic se va intampla din nou (in flashback-urile copiilor pot aparea sub forma de glume).
4. Semne ale stresului marcat după expunerea la evenimente care simbolizează sau se aseamănă cu evenimentul traumatic.

C. Scurgerea constanta a stimulilor care pot fi asociate cu evenimentul traumatic in cel putin unul din urmatoarele moduri:
1. Eforturi constante de a evita recollecțiile, gândurile sau sentimentele dureroase asociate evenimentului traumatic.
2. Eforturi constante de a evita contactul cu elemente externe care trezesc amintiri, gânduri sau sentimente dureroase legate de un eveniment traumatic, cum ar fi oamenii, locurile, conversațiile, activitățile sau obiectele.

D. Schimbări negative în cunoașterea și starea de spirit asociate cu evenimentul traumatic evidențiate de două sau mai multe dintre următoarele:
1. Incapacitatea de a aminti detalii importante despre evenimentul traumatic, de obicei datorită amneziei disociative.
2. Credințe exagerate sau așteptări negative despre dumneavoastră sau despre alții, cum ar fi: "Sunt o persoană rea", "Nimeni nu este demn de încredere", "Lumea este prea periculoasă" sau "întregul meu sistem nervos este ruinat permanent".
3. Percepția distorsionată asupra cauzelor sau consecințelor evenimentului traumatic, care îi determină pe individ să se învinuiască pe el însuși sau pe alții pentru eveniment.
4. Starea emoțională negativă persistentă (teamă, teroare, furie, vină sau rușine).
5. Reducerea semnificativă a interesului sau a participării la activități care au fost o dată comune.
6. Sentimente de detașare sau detașare de la prieteni sau familie
7. Incapacitatea de a experimenta emoții pozitive (fericire, satisfacție, afecțiune sau sentimente de dragoste).

E. Stimularea exagerată sau reacția asociată cu evenimentul traumatic evidențiată prin două sau mai multe dintre următoarele:
1. Iritații frecvente sau izbucniri de furie, fără o cauză justificată, exprimate, de obicei, ca agresiune verbală sau fizică față de persoane sau obiecte.
2. comportament nesăbuit sau autodistructiv.
3. Hipervigilanță.
4. Starea de alarmă persistentă.
5. Probleme cu concentrarea.
6. Perturbarea somnului.

F. Semnele și simptomele descrise în criteriile B, C, D și E sunt mai lungi de o lună.

G. Simptomele cauzează deficiențe semnificative în setările sociale, profesionale sau familiale.

H. Imaginea clinică nu poate fi atribuită altor boli sau utilizării substanțelor chimice, cum ar fi droguri, alcool sau medicamente.

Tratamentul tulburării de stres posttraumatic

Tratamentele eficiente ale PTSD includ medicamente și psihoterapie.

1. Psihoterapia

Există mai multe tehnici de psihoterapie care ajută la tratamentul PTSD. Cel mai frecvent utilizat este terapia de expunere.

Terapia cu expunere ajută pacienții să-și confrunte amintirile într-un mod terapeutic. Reluarea traumei prin această formă de terapie permite pacienților să își proceseze emoțional sentimentele, făcându-le mai puțin dureroase.

Se confruntă în mod repetat cu amintirile sale traumatizante, individul le poate retrăi în siguranță până când înțelege că amintirile nu sunt periculoase și că evenimentul traumatic real sa încheiat.

Mulți pacienți evită amintirile cu orice preț, nu numai pentru că sentimentul este foarte rău, ci și pentru că ei cred că amintirea traumei agravează imaginea lor psihologică. Cu toate acestea, contrariul este adevărat. Cu tratament, fiecare memorie devine mai puțin stresantă și mai ușor de rezolvat.

Terapia cu expunere utilizează adesea locurile sau situațiile asociate evenimentului traumatic, cum ar fi revenirea la locul accidentului auto. Evenimentele traumatice pot fi reînviate prin mijloace verbale, scrise sau mai moderne, cum ar fi realitatea virtuală.

Terapia cu expunere este de obicei asociată cu tehnici de control al anxietății și de relaxare.

2. Medicamente

Selectivele antidepresive din clasa inhibitorului recaptării serotoninei (SSRI) sunt medicamentele de primă linie în tratamentul tulburării de stres posttraumatic. Printre cele mai utilizate medicamente se numără: paroxetină, sertralină, fluoxetină sau escitalopram.

O altă opțiune viabilă este antidepresivele inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei-norepinefrinei (SSRI), cum ar fi venlafaxina.

Tratamentul se face de obicei de cel puțin 6 luni până la 1 an.

Quetiapina și risperidona sunt opțiunile pentru pacienții care nu răspund în mod satisfăcător la antidepresive de primă linie.

La pacienții cu coșmaruri, prazosinul antihipertensiv asociat tratamentului de primă linie are de obicei un răspuns bun.

10 SEMNELE CARE INDICĂ PROBLEME DE PREGNANȚĂ

Sarcina este o fază a vieții femeii în care ea are deseori sentimente ambigue. În ciuda fericirii și entuziasmului de a ști că ea va deveni în curând o mamă, sarcina poate face ca femeia gravidă să se simtă mizerabilă. Amorteala, oboseala, somn excesiv, arsuri la stomac, dureri de burta, picioare umflate, instabilitate emotionala, urgenta de a urina in orice moment si aparitia vergeturilor sunt doar cateva din semnele si simptomele inconveniente ale sarcinii. Deși aceste

(medicină)

BURNS LEVES - Tratament și îngrijire de bază

În acest text vom aborda arsurile ușoare, cele care nu necesită tratament la nivelul spitalului. Vom sublinia îngrijirea de bază și modul de tratare a arsurilor minore. Gradul de arsură Arsuri de gradul I: sunt cele care implică numai epiderma, cel mai superficial strat al pielii. Al doilea grad de arsuri: sunt cele care implică epiderma și derma, cel mai adânc strat al pielii. Arsurile

(medicină)