BOLII DE MÉNIÈRE - Cauze, simptome și tratament

Boala Ménière, denumită și hidrops endolimfatic, este o tulburare a urechii interne care provoacă episoade de vertij, pierdere progresivă a auzului și sună la ureche.

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani sunt cele mai afectate, dar boala lui Ménière poate apărea la orice vârstă, chiar și la copii.

Deși boala Ménière este considerată o boală cronică, există deja mai multe forme de tratament care pot ajuta la ameliorarea simptomelor și la minimizarea impactului bolii pe termen lung.

Operație internă a urechii

Pentru a înțelege boala lui Ménière, este necesar să avem cel puțin o noțiune de bază a anatomiei și fiziologiei urechii interioare, unde este localizat labirintul, organul responsabil pentru menținerea echilibrului.

Labirintul este un set de arcade semicirculare care au lichide în interiorul lor numite endolymph. Mișcarea acestor lichide, care apare ori de câte ori ne mișcăm sau schimbăm pozițiile, se transformă în semnale electrice care se îndreaptă spre creier, unde sunt interpretate pentru a identifica poziția noastră reală în spațiu.

Prin aceste semnale, creierul poate spune dacă stăm, în mișcare de accelerare sau decelerare, în sus sau în jos, pe o linie dreaptă sau într-o curbă, pe o parte, în picioare, în picioare, etc. Datorită interpretării corecte a datelor obținute prin mișcarea endolymfului, suntem capabili să ne păstrăm echilibrați, chiar și cu ochii închiși.

Ce este boala lui Meniere?

Boala Ménière apare atunci când, din motive care nu sunt bine înțelese, apare o creștere a volumului de endolimf în labirint, cauzând o dilatare a acestui compartiment printr-o creștere a presiunii interne.

Infecțiile, traumatismele craniene, migrenele, modificările sistemului imunitar, variațiile anatomice ale urechii interne sau predispoziția genetică sunt unele dintre modificările care pot duce la creșterea presiunii endolimfatice.

Indiferent de cauză, această schimbare a presiunii interne a urechii determină semnalele transmise creierului să devină mai inexacte, ceea ce justifică apariția simptomelor precum amețeli și dezechilibre.

Termenii bolii Ménière și sindromul Ménière sunt adesea folosiți sinonim. De fapt, există o mică diferență. Termenul sindrom Ménière este utilizat mai corect atunci când este cunoscută cauza presiunii crescute în labirint, de exemplu, în cazurile care apar după o vătămare a capului. Termenul de boală Ménière trebuie utilizat preferențial atunci când crește presiunea endolimfatică fără o cauză identificabilă.

Unul din zece pacienți care se plâng de simptome de vertij au boala sau sindromul Ménière.

Vertijul este un tip de amețeli specifice care determină sentimentul mediului din jurul vostru să se rotească. Amețirea rotativă a vertijului este similară cu cea pe care o simțim când ne întoarcem pe axa noastră de mai multe ori și apoi ne oprim brusc.

Dacă doriți să citiți despre alte cauze frecvente de amețeală sau vertij, vizitați linkurile de mai jos:

• labirintita
• VERTIGIA POZIȚIONALĂ BENIGN
• CAUZE DE TUTUROR
• Propunere de boală

Simptomele sindromului Ménière

Principalele simptome ale bolii Ménière sunt:

• Vertigo.
• Scăderea auzului.
• Tinitus.
• Sensibilitatea urechilor înfundată.

Simptomele bolii Ménière sunt intermitente, adică se întorc în timp și înapoi. Uneori, perioada de remisiune durează câteva luni. În general, numai o ureche este afectată, însă implicarea bilaterală nu este imposibilă.

În timpul crizelor, episoadele de vertij pot dura oriunde între 20 de minute și 24 de ore. Greața și vărsăturile sunt foarte frecvente în faza acută de amețeli. În momentul crizei, pacientul devine incapabil, deoarece, în plus față de grețurile intense, el prezintă, de asemenea, mari dificultăți în menținerea echilibrului. Acest sentiment de dezechilibru poate să rămână încă câteva zile, la o intensitate mai mică, după rezolvarea vertijului.

Pierderea auzului fluctuează, alternând perioadele de agravare și îmbunătățirea spontană. Sunetele cu frecvență joasă sunt inițial cele mai afectate. De-a lungul timpului, însă, cu fiecare criză, pacientul își pierde permanent puțin auzul. Peste 10 ani de boală acest lucru poate duce la pierderea semnificativă a auzului pentru toate frecvențele sonore.

Deși numim tinitus, ceea ce aude pacientul cu boala lui Ménière, în majoritatea cazurilor, nu este un sunet acut, ci mai degrabă o senzație similară cu sunetul mării pe care îl auzim când punem o cochilie mare în ureche. Prin urmare, termenii tinitus sau tinitus sunt cele mai potrivite pentru a descrie "buzunarul" cauzat de boala lui Ménière. Tinitusul poate fi continuu sau intermitent. În timp, pacienții cu tinitus pot observa că sunetele puternice devin distorsionate.

Severitatea bolii Ménière variază de la caz la caz. La unii, vertijul este violent, ținând pacientul toată ziua în pat și cu câteva episoade de vărsături. În altele, imaginea poate fi ușoară, provocând disconfort, dar nu dezactivând.

Convulsiile pot fi declanșate de stres, ciclul menstrual, fumatul de țigară sau modificările dietei. Înainte de a se dezvolta amețeli, este obișnuit ca o persoană să simtă urechea înfundată. De-a lungul anilor, pacientul poate învăța să recunoască o criză care se apropie.

Faptul că vertijul este intens nu înseamnă neapărat că va fi și tinitus și pierderea auzului. Mai ales în primii ani de boală, prezentarea imaginii variază foarte mult de la un individ la altul.

În multe cazuri, boala lui Ménière se vindecă. După 8 ani, mai mult de 70% dintre pacienți sunt fără simptome. Problema este că, după atâția ani, acestea se termină cu pierderi parțiale, dar permanente, ale auzului și ale echilibrului.

Diagnosticul bolii Ménière

Nu există un test sau un test specific pentru diagnosticarea bolii Ménière. În general, diagnosticul se face prin examinarea fizică și antecedentele medicale ale pacientului. Uneori pacientul rămâne cu diferite grade de simptome auditive și amețeli de până la 3 ani înainte de a putea găsi un medic care face diagnosticul corect.

Criteriile de diagnosticare propuse de Academia Americană de Otorinolaringologie și Chirurgie Capului și Gâtului sunt în prezent cele mai utilizate pentru a defini diagnosticul bolii Ménière. Acestea sunt:

• Istoricul a cel puțin 2 episoade de vertij care durează cel puțin 20 de minute.
• Confirmarea pierderii auzului prin examinare audiometrică.
• Prezența tinitusului.

În plus față de aceste criterii, este de asemenea important să excludem bolile care pot provoca o imagine clinică similară, cum ar fi scleroza multiplă, neuroma acustică, diabetul zaharat, boala tiroidiană și alte boli ale urechii interne.

Tratamentul sindromului Ménière

Nu există nici un tratament pentru boala Ménière, dar în majoritatea cazurilor există tratament eficace pentru simptome.

În general, obiectivele tratamentului pentru sindromul Ménière sunt:

- Reducerea frecvenței și severității atacurilor de vertij.
- Îndepărtați simptome cronice, cum ar fi tinitus și probleme de echilibru.
- Încercați să preveniți progresia bolii, în special pierderea auzului și dezechilibrul.

Atacurile de vertij pot fi controlate la până la 95% dintre pacienți, deși pierderea progresivă a auzului rar răspunde la tratament. Cazurile cu rezultate mai bune sunt, de obicei, cele care au fost date în prealabil unui medic otorinolaringolog.

În plus față de tratamentul medical adecvat, unele schimbări de stil de viață sunt, de asemenea, importante. În multe cazuri, crizele de sindrom Ménière pot fi declanșate de factori cum ar fi consumul de cafeină, alcoolul, excesul de sare, nicotina, stresul, reacțiile alergice. Evitarea acestor declanșatoare este esențială pentru controlul bolilor.

Medicamente pentru sindromul Ménière

În timpul crizelor, tratamentul vizează îmbunătățirea amețelii și ameliorarea greaței. Medicamente cum ar fi diazepam, lorazepam, meclizine, dimenhidrină, scopolamină, prometazină și proclorperazină sunt adesea cele mai utilizate în aceste scopuri.

După criză, anumite medicamente ar trebui folosite pentru a controla boala pe termen lung. Diureticele, cum ar fi hidroclorotiazida, și vasodilatatorul betahistina sunt medicamentele cu cele mai bune rezultate pe termen lung.

Alte tratamente pe termen lung pentru controlul bolii includ:

- terapia de reabilitare vestibulară, care sunt exerciții specifice menite să ajute organismul să maximizeze echilibrul.
- Utilizarea de aparate auditive pentru pacienții cu pierdere permanentă a auzului.
- Terapia cu dispozitivul Meniett, un aparat folosit pentru aplicarea presiunii pozitive în urechea medie, ca modalitate de îmbunătățire a schimbului de fluide în labirint. Acest tratament se efectuează acasă, de obicei de trei ori pe zi, cu sesiuni care durează doar 5 minute.

Chirurgie și proceduri distructive

Pentru pacienții cu boala Ménière unilaterală care nu au prezentat îmbunătățiri semnificative cu tratamentele descrise mai sus, este o opțiune utilizarea unei proceduri care cauzează deteriorarea ireversibilă a labirintului bolnav. Scopul este de a face ca creierul să folosească numai informațiile furnizate de cealaltă ureche, care este sănătoasă, pentru a menține echilibrul individual.

Procedura distructivă se poate face prin injectarea directă de gentamicină sau dexametazonă în urechea medie. Gentamicina este cea mai eficientă, dar există riscul de agravare a pierderii auzului în urechea respectivă.

În cazurile severe și greu de rezolvat, operația de îndepărtare a labirintului bolnav, numită labirint, este opțiunea. Această procedură, totuși, ar trebui făcută numai în cazuri extreme, deoarece provoacă surditate în urechea afectată.

O opțiune mai puțin extremă este secțiunea chirurgicală a nervului vestibular. Această procedură vizează tăierea nervului care transporta informații de la labirint la creier. În acest caz, se păstrează auzul urechii afectate. Problema este că această intervenție chirurgicală este mult mai complexă și cu o rată de complicații mai mare decât labirintactomia.

O formă de intervenție chirurgicală nedistructivă se numește decompresie a sacului endolimfatic. În această procedură, chirurgul îndepărtează o parte din osul mastoid, mărind astfel spațiul pentru expansiunea endolimului în interiorul urechii interne. Deși această procedură este mai puțin eficientă decât tehnicile distructive, ea are o rată de complicații mult mai scăzută. În general, este rezervat pacienților cu vertij neliniar, dar cu o audiere intactă.

10 SIMPTOME ALE LUPUSULUI

Lupusul eritematos sistemic (SLE) este o boală autoimună de cauză necunoscută care poate afecta pielea, articulațiile, rinichii, plămânii, sistemul nervos și diverse alte organe ale corpului. O boală autoimună este aceea în care sistemul imunitar începe în mod eronat să producă anticorpi împotriva structurilor din corpul nostru. Se numesc auto

(medicină)

Cele mai comune teste de sânge - verificare

Toată lumea a verificat deja cel puțin o dată în timpul vieții. Unii oameni exagerează și caută medicul la fiecare 6 luni pentru a-și susține examenele. Cine a primit testele lor de sânge pline de numere, termeni tehnici și cuvinte necunoscute? Și când rezultă un rezultat din valoarea de referință? Acest număr înd

(medicină)