Hipertensiunea controlată, numită și hipertensiune arterială, este una care nu poate fi controlată chiar și cu medicamente antihipertensive multiple. Pacienții care rămân cu tensiune arterială cronică necontrolată prezintă un risc ridicat pentru boli cardiovasculare.
Cei cu hipertensiune arterială rezistentă sunt un grup de pacienți care merită o atenție și mai mare din partea medicilor lor, deoarece de multe ori problema nu este cu adevărat o tensiune arterială care este dificil de controlat, dar tratamentul este inadecvat.
În acest articol vom explica principalele cauze ale hipertensiunii dificil de controlat și ce strategii pot fi adoptate pentru scăderea tensiunii arteriale la acești pacienți.
Pentru a afla mai multe despre hipertensiunea arterială sistemică, accesați fișierul nostru text pe subiectul: ARTERIA HIPERTENSIUNII.
Consensul actual clasifică hipertensiunea după cum urmează:
Este întotdeauna bine să subliniem că o singură măsurătoare nu este suficientă pentru a stabili diagnosticul de hipertensiune arterială. Pacientul care urmează să fie hipertensiv trebuie să prezinte niveluri de presiune constant peste 139/89 mmHg. În textul nostru general privind hipertensiunea arterială (primul link din lista de mai sus), explicăm mai detaliat ceea ce este necesar pentru stabilirea diagnosticului de hipertensiune arterială.
Nu toată hipertensiunea arterială necontrolată este sinonimă cu hipertensiunea rezistentă. Este nevoie de 2 sau 3 remedii diferite pentru a controla tensiunea arterială în practica medicală. Definim ca hipertensiune arterială rezistentă numai acelea care nu pot fi controlate cu cel puțin 3 medicamente antihipertensive diferite (de preferință unul dintre ele fiind diuretic). Adică, fiecare pacient care are nevoie de 4 sau mai multe medicamente diferite pentru a-și face tensiunea arterială în mod constant sub 140/90 mmHg este considerat ca având dificultăți de control al hipertensiunii. Se estimează că aproximativ 15% dintre pacienții hipertensivi au criterii pentru hipertensiune rezistentă.
Trebuie remarcat faptul că pacientul trebuie să ia medicamentele antihipertensive prescrise pentru a caracteriza hipertensiunea ca fiind dificil de controlat. Dacă pacientul ia în mod voluntar medicamentele în mod greșit, mergând împotriva a ceea ce a fost prescris, presiunea va rămâne ridicată, nu pentru că este rezistentă, ci pentru că nu este tratată corect. De asemenea, atunci când tratamentul propus de medic este nesatisfăcător, fie prin doze insuficiente, fie prin alegerea greșită a medicamentelor, tensiunea arterială poate rămâne necontrolată fără a fi cu adevărat hipertensiune rezistentă. De exemplu, prescrierea unui diuretic pentru acești pacienți este considerată un eșec al terapiei (a se citi: DIURETICS | Furosemid, Hidroclorotiazidă, Indapamidă ...). În aceste cazuri, ați lovit tratamentul astfel încât presiunea să poată fi controlată cu mai puțin de 4 medicamente diferite.
Unele cazuri considerate a fi dificil de control sunt, de fapt, pacienți cu așa-numita hipertensiune a blanii albe (hipertensiunea albă a stratului, în Portugalia). Pacienții care sunt atât de îngrijorați în timpul numirii medicale, că presiunile lor arteriale, deși bine controlate la domiciliu, se ridică la momentul evaluării medicului, dând falsa impresie că nu sunt controlate corespunzător.
În general, hipertensiunile dificil de control sunt cele cu tensiune arterială ridicată, clasificate ca hipertensiune de gradul II. Hipertensiunea puțin ușoară nu poate fi controlată cu una sau două medicamente diferite.
Unele caracteristici genetice, anumiți factori de mediu și prezența anumitor boli pot face dificilă controlul tensiunii arteriale, favorizând apariția hipertensiunii arteriale rezistente. Dintre acestea putem menționa:
- Cursa neagră.
- Bătrânețea.
- Fumatul (citiți: CIGARETTE MALEFICIOS | Tratamentul fumatului).
- Obezitate (citiți: OBEZITATE | SINDROM METABOLIC).
- Consumul excesiv de sare.
- Consumul excesiv de lemn dulce.
- Consumul excesiv de alcool (a se citi: EFECTE ALCOHOL | Tratamentul alcoolismului).
- Consumul de cocaină (citiți: COCAINE | CRACK | Efectele și complicațiile).
- diabet zaharat (citiți: DIABETES MELLITUS | Diagnostic și simptome).
- insuficiență renală cronică (a se citi: INSUFICIENȚĂ RENALĂ CHRONICĂ | Simptome și tratament).
- Hipertrofia ventriculară stângă (mărirea ventriculului stâng al inimii, o complicație obișnuită la persoanele care au avut hipertensiune arterială mult timp).
În plus față de factorii descriși mai sus, utilizarea anumitor tipuri de medicamente poate, de asemenea, să interfereze cu eficacitatea antihipertensivelor, determinând creșterea dozei și / sau asocierea mai multor medicamente cu regimul de tratament. Dintre acestea, menționăm:
- Anti-inflamator (citiți: ANTI-INFLAMMATORI | Acțiune și reacții adverse).
- Aspirină la doze de peste 500 mg pe zi (vezi: ASPIRIN | AAS | Indicații și reacții adverse).
- Contraceptive orale (citiți: ANTICONCEPCIONAIS | Interacțiuni cu alte medicamente)
- Analgezice derivate din morfină.
- Amfetamine și derivați.
- corticosteroizi (vezi: PREDNISONE ȘI CORTICOIDES | Indicații și reacții adverse).
- Ciclosporina.
- Decongestive nazale.
- Eritropoietină.
- Remedii bazate pe Ephedra sau Ma huang, utilizate mult în tratamentele naturale pentru a pierde în greutate (obs: cele mai multe remedii naturale sau non-naturale pierdere în greutate conțin substanțe care interferează cu tensiunea arterială).
Marea majoritate a cazurilor de hipertensiune arterială sunt primare, adică apar fără o cauză stabilită. Acest lucru înseamnă că pacientul este hipertensiv deoarece este hipertensiv și nu există nici un motiv identificabil pentru debutul bolii. Orice hipertensiune arterială fără cauză aparentă se numește hipertensiune esențială, care reprezintă mai mult de 90% din cazuri.
Cu toate acestea, la o minoritate de pacienți, poate apărea hipertensiune arterială datorată unei boli ascunse, fiind astfel denumită hipertensiune arterială secundară. Dacă hipertensiunea secundară este mai puțin frecventă în rândul populației cu hipertensiune arterială, atunci când separăm numai cei cu hipertensiune dificil de controlat, devine o cauză relativ comună. Printre cauzele hipertensiunii secundare care ar trebui luate în considerare la pacienții cu hipertensiune dificil de control sunt:
- insuficiență renală cronică (CRF poate provoca hipertensiune, dar poate fi o consecință a acesteia).
- Hiperaldosteronismul (cauzat de obicei de o tumoare benignă a glandei suprarenale care produce prea mult aldosteron, un hormon care reglează absorbția de sare în rinichi).
- Stenoza arterei renale (reducerea calibrului arterei care irigă rinichiul).
- Apnea obstructivă de somn (citiți: SLEEPING APNEIA - Cauze, Simptome și Tratament).
Pentru a controla o tensiune arterială rezistentă, este necesar să se asigure în primul rând anumite puncte, cum ar fi aderarea pacientului la tratamentul deja prescris și absența hipertensiunii artificiale a stratului alb. Eliminarea medicamentelor care pot interfera cu tratamentul este, de asemenea, esențială. În acest caz, pacientul trebuie să renunțe la fumat, să reducă consumul de alcool, să piardă în greutate și să inițieze o activitate fizică regulată. Sarea trebuie să fie tăiată din dietă. Populația din lumea occidentală mănâncă prea multă sare și nu știe acest lucru.
Dacă toți factorii de mai sus sunt corectați și tensiunea arterială este încă ridicată, necesitând cel puțin 4 medicamente pentru un control adecvat, ar trebui investigate cauze secundare. Odată ce a fost identificată cauza pentru hipertensiune arterială, ar trebui tratată.
Dacă presiunea este încă ridicată, unele medicamente pot fi asociate cu regimul curent antihipertensiv. Acestea includ:
- Spironolactona.
- Rilmenidina.
- Methyldopa.
- Hidralazină.
- Clonidină.
- Minoxidil.
Medicamentul din urmă este extrem de puternic, fiind capabil să controleze practic toate cazurile de hipertensiune arterială rezistentă, dar trebuie utilizat cu prudență deoarece provoacă frecvent hipotensiune arterială, în plus față de provocarea frecvente a reacțiilor adverse.
CAUZE DE SANGUINĂ ÎN FUNCȚII DE VITEZĂ ȘI DEFECȚIUNI ALE DUMNEZEU
Prezența sângelui în materiile fecale, fie că este viu sau digerată (de obicei sub formă de scaune întunecate sau negre), întotdeauna cauzează mare îngrijorare pacientului și rudelor sale. Sângerarea rectală poate varia de la leziuni ușoare, benigne, cum ar fi hemoroizii sau fisurile anale, până la hemoragii digestive mai severe, cum ar fi cele cauzate de ulcerul gastric sau de tumori intestinale. În acest artic
CANCERUL CANCERULUI - genele BRCA1 și BRCA2
BRCA1 și BRCA2 sunt gene pe care le avem cu toții, a căror funcție este de a preveni apariția tumorilor prin repararea moleculelor ADN deteriorate. BRCA1 și BRCA2 sunt astfel gene care ne protejează de debutul cancerului. Când una dintre aceste gene suferă o mutație, aceasta își pierde capacitatea de protecție, făcându-ne mai sensibile la apariția tumorilor maligne, și anume cancerul de sân, cancerul ovarian și cancerul de prostată. În acest articol v