FIBRILAREA ATRIALĂ - Simptome, cauze și tratament

Fibrilația atrială (numită fibrilație atrială în Portugalia) este o aritmie cardiacă foarte frecventă care, de obicei, produce bătăi rapide, neregulate ale inimii.

Fibrilația atrială apare, de obicei, la vârstnici și cu boală cardiacă structurală, cum ar fi boala valvei, insuficiența cardiacă sau tulburări de conducere electrică cardiacă.

În acest text vom aborda următoarele aspecte:

• Care este atriul.
• Ce este o aritmie cardiacă.
• Ce este fibrilația atrială?
• Care sunt cauzele sale?
• Care sunt simptomele tale?
• Fiindcă fibrilația atrială este periculoasă.
• Tipuri de fibrilație atrială.
• Opțiunile de tratament.

Pentru a citi un rezumat al celor mai frecvente aritmii cardiace, vizitați link-ul: PALPITĂRI, TACHICARDIA ȘI ARHITMIA CARDIACĂ.

Notă: Flutterul atrial este un proces foarte similar cu fibrilația atrială. În cea mai mare parte, informațiile conținute în acest text servesc și pentru ambele aritmii.

Atriu cardiac

Să facem o scurtă trecere în revistă a anatomiei inimii, astfel încât să putem înțelege mai bine ce este fibrilația atrială (AF).

Inima noastră are 4 camere sau cavități: atriul stâng, ventriculul stâng, atriul drept și ventriculul drept. Partea stângă a inimii, compusă din atriu și din ventriculul stâng, nu are nici o comunicare cu partea dreaptă a inimii, compusă din atriu și ventriculul drept.

Sângele atinge inima prin vena cava care curge în atriul drept (săgeți albastre). Atunci când atriul este plin, acesta contractează și împinge sângele în ventriculul drept. Când ventriculul devine plin, se contractează și pompând sângele spre arterele pulmonare. Sângele trece prin plămâni, primește oxigen și se întoarce la inimă, ajungând la atriul stâng (săgeți roșii). Din nou, atunci când atriumul este umplut, acesta contractează și împinge sângele în ventriculul stâng. Ventriculul stâng, atunci când este umplut, pompează sânge la artera aortică, de unde va fi distribuită către restul corpului. După ce trece prin corp, sângele revine la inimă prin vena cava, reluând ciclul.

Ce este o aritmie cardiacă?

Acest întreg proces de contracție cardiacă și de pompare a sângelui este fin sincronizat, astfel încât fiecare eveniment descris are loc într-o serie de sute de secunde. Contracția cardiacă este controlată de impulsuri electrice ușoare generate de o structură numită nod sinusal, localizată la vârful atriului drept, alcătuită din celule capabile să genereze activitate electrică. Dacă doriți să înțelegeți mai bine cum funcționează activitatea electrică cardiacă, citiți: ELECTROCARDIOGRAM EXAM (ECG).

Aritmiile cardiace sunt tulburări care apar atunci când există o problemă în generarea sau distribuția acestor impulsuri electrice de către inimă, determinând contracția cavităților cardiace să piardă acest sincronism descris chiar acum.

Ce este fibrilația atrială?

De obicei, impulsurile electrice cardiace sunt generate numai de nodul sinusal, stimulând contracția mai întâi a atriumului drept, după atriul stâng și, în final, ventriculii. Un singur impuls electric durează 0, 19 secunde pentru a călători prin toată inima.

În timpul activității cardiace normale, nodul sinusal produce impulsuri electrice ritmic, cu un interval minim între fiecare impuls nou. Nu este util ca inima să genereze două sau mai multe impulsuri electrice simultane, pentru că mușchiul inimii are nevoie de câteva zecimi de secundă pentru a se recupera și pentru a putea contracta din nou.

Fibrilația atrială este o aritmie cauzată de apariția a mai mult de un punct în atriul capabil să declanșeze impulsuri electrice. Atunci când există mai multe impulsuri electrice declanșate simultan, într-un mod haotic, mușchii atriali primesc mai multe ordine de contracție în același timp, fără timp de odihnă, ceea ce duce la crearea a ceea ce numim fibrilație atrială.

În această aritmie, atriul începe să facă contracții scurte, succesive și ineficiente. Din punct de vedere vizual, ele par a fi tremurând, ca și când ar purta un șoc electric sau o criză convulsivă. Atriul normal bate între 60 și 100 de ori pe minut, ceea ce reprezintă ritmul cardiac normal. În fibrilația atrială poate face până la 600 de contracții (scurte și ineficiente) pe minut.

Din fericire, aceste impulsuri electrice haotice nu pot ajunge la ventricule, deoarece trebuie să treacă printr-o structură numită nodul ventricular atrium (nod AV). Această structură, situată la granița dintre atriu și ventriculi, este capabilă să filtreze sutele de impulsuri haotice care vin, permițând să treacă doar 100-170 impulsuri pe minut (ceea ce determină o rată a inimii de la 100 la 170 bătăi pe minut ). Inima pacientului este accelerată, dar, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în atrium, există un interval minim între un impuls și celălalt, astfel încât ventriculele să-și mențină capacitatea de contracție intactă.

Deoarece fibrilația atrială nu se contractă în mod corespunzător, trecerea sângelui în ventricul este afectată și nu se produce liniar. Sângele creează în final un vârtej de vânt în interiorul atriumului, cauzând o parte din acesta să fie blocat, ceea ce favorizează formarea de cheaguri (voi explica mai târziu consecințele acestor cheaguri).

Cauzele fibrilației atriale

Vârsta este unul dintre cei mai importanți factori de risc, fibrilația atrială fiind o aritmie foarte frecventă la vârstnici. În mai mult de 70% din cazurile de AF, pacientul are vârsta de peste 65 de ani. Numai 0, 1% din populația cu vârsta sub 55 de ani are fibrilație atrială.

Pe lângă vârstă, un alt factor important de risc este prezența bolilor de inimă; hipertensiunea arterială și boala coronariană sunt cele mai importante două. Pacientul hipertensiv pe termen lung are, de obicei, atriu dilatat, ceea ce favorizează dereglarea sistemului electric cardiac. Pacientul cu boală coronariană poate prezenta cu ischemia celulelor care generează și conduc impulsurile electrice, favorizând apariția aritmiilor.

Pentru a citi despre hipertensiune arterială și boală coronariană:
- HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ Simptomele și tratamentul
- SIMPTOME DE INFARCȚIE MOCARDIALĂ ACUTĂ

Există, de asemenea, factori de risc pentru dezvoltarea fibrilației atriale:

- insuficiență cardiacă (citiți: INTRAREA INIMULUI | Cauze și simptome).
- Boli ale valvei cardiace.
- Hypertiroidism (citiți: HIPERTIREOIDISM | Simptome și tratament).
- Consumul excesiv de alcool (a se citi: EFECTE ALCOHOL | Tratamentul alcoolismului).
- apnee în somn (citiți: apnee în somn - cauze, simptome și tratament).
- Boala pulmonară obstructivă cronică (citește: BPOC | Emfizem pulmonar și bronșită cronică).
- Infecții acute.
- Embolismul pulmonar (vezi: Simptome și tratament embolism pulmonar).
- Droguri și medicamente.
- Consum excesiv și cofeină.

Simptomele fibrilației atriale

Dacă fibrilația atrială nu provoacă o accelerare a ritmului cardiac major, numită tahicardie, aceasta poate chiar să nu fie recunoscută. În cele mai multe cazuri, totuși, fibrilația atrială însoțește frecvența cardiacă în jurul valorii de 120-130 bătăi pe minut, provocând simptome cum ar fi palpitații, disconfort toracic, amețeli, oboseală și / sau dificultăți de respirație.

O descoperire tipică a AF este o inimă accelerată, peste 100 de bătăi pe minut asociată cu o rată de ritm total neregulată.

Dacă aveți palpitații sau oricare dintre simptomele fibrilației atriale enumerate mai sus, plasați-vă degetul pe încheietura mâinii pentru a evalua ritmul cardiac. Inima normală bate în mod regulat, cu intervale egale de timp între fiecare bate. Ritmul cardiac este de obicei între 60 și 100 bpm.

O inimă cu ritmuri regulate cu următorul model:
tum .. ..um .. ..um .. ..um .. ..um .. ..um .. ..um .. ..um .. ..um .. .. .. .. .. .. .. .. .. .. ..um .. .. ..um ..

O inimă cu fibrilație atrială are un ritm neregulat, ceva de genul:
tum ... tum ... .tum.tum.tum ......... ..tum..tum ... .um ... tum.tum.tum.tum ......... .tum ... .tum ...... tum.tum ... tum.

Pacienții mai în vârstă, a căror inimă este deja slăbită, nu pot tolera tahicardia produsă de fibrilația atrială, care în unele cazuri depășește 150 bătăi pe minut, prezentând o scădere a tensiunii arteriale, lipsa unui aer important și / sau o stare de rău intense. Dacă pacientul are deja o boală cardiacă ischemică, tahicardia poate agrava ischemia, provocând angină pectorală sau chiar infarct miocardic.

Complicații ale fibrilației atriale

Problema majoră a fibrilației atriale este creșterea riscului de accident vascular cerebral. Deoarece atriul nu contractează corespunzător, sângele poate crea un fel de învârtire în interiorul acestuia, ceea ce favorizează apariția cheagurilor. Dacă unul dintre aceste cheaguri formate părăsește atriul stâng, acesta va fi aruncat direct într-un anumit punct al corpului (cheagurile aruncate în circulație se numesc emboli).

Dacă acest piston din inimă se ridică spre creier, de îndată ce ajunge la o arteră mai fină, acesta va fi afectat, blocând imediat sosirea sângelui prin această arteră, provocând astfel ischemia în o parte a creierului (a se vedea ilustrația de lângă ).

Pistonul poate călători și în alte părți ale corpului și poate provoca tromboză și ischemie la nivelul ochilor, rinichilor, intestinelor, coloanei vertebrale sau chiar a picioarelor, dacă pistonul este prea mic și se deplasează la extremitatile corpului fără a mai afecta înainte.

Tipuri de fibrilație atrială

Fibrilația atrială este clasificată în 4 moduri: nou diagnosticat, paroxismal, persistent sau permanent.

a. Fibrilația atrială recent diagnosticată: fiecare AF atunci când este detectat pentru prima dată este clasificat ca nou diagnosticat. În unele situații, pe baza simptomelor de palpitație, este posibil să se determine momentul exact al debutului. Cu toate acestea, există cazuri de fibrilație atrială asimptomatică, determinând mulți pacienți să aibă aritmie și nu o cunosc. Aceste cazuri sunt de obicei descoperite accidental în timpul unui examen medical de rutină.

b. Fibrilația atrială paroxistică : sunt pacienți cu episoade recurente de AF cu durată scurtă. De obicei, pacientul prezintă cel puțin 2 episoade pe săptămână, cu o durată mai mică de 24 de ore și o rezoluție spontană a afecțiunii.

c. Fibrilația atrială persistentă : acestea sunt cazurile de AF care nu dispar spontan și trebuie tratate cu medicamente antiaritmice sau cu cardioversie electrică pentru a fi inversate (explicate mai jos în partea de tratament).

d. Permanent fibrilație atrială: acestea sunt cazurile de AF care durează mai mult de un an și nu dispar spontan sau cu tratament medical.

Diagnosticul fibrilației atriale

Diagnosticul fibrilației atriale se face ușor prin electrocardiogramă (citiți: ELECTROCARDIOGRAM EXAM (ECG)). În cazurile de fibrilație atrială paroxistică, poate fi necesar un examen numit Holter. În această examinare, pacientul are un dispozitiv electrocardiogram atașat la corpul său timp de 24 până la 48 de ore și este posibil să se detecteze apariția perioadelor scurte de AF în acest interval de timp.

Ecocardiograma (un fel de ultrasunete a inimii) este de asemenea capabilă să detecteze fibrilația atrială. Marele său avantaj este acela de a putea evalua dimensiunea ventriculelor și a atriilor. Pacienții cu o inimă foarte dilatată, de obicei, nu răspund bine la tratamentele care au ca scop reversibilitatea AF.

Tratamentul fibrilației atriale

Tratamentul fibrilației atriale poate avea 3 linii de acțiune:
Fibrilația inversă
2 - Nu reversați fibrilația, ci controlați ritmul cardiac.
3 - Prevenirea formării cheagurilor în cadrul atriilor.

cardioversie

Cardioversia este termenul folosit pentru a inversa fibrilația atrială. Cardioversia electrică se realizează cu un dispozitiv care provoacă șoc, similar cu ceea ce se face în unele cazuri de stop cardiac. Cardioversia electrică se face, de obicei, numai în cazuri mai severe, atunci când pacientul suferă de hipotensiune arterială sau de risc de infarct miocardic acut. Cardioversia farmacologică este cea care se obține prin utilizarea medicamentelor antiaritmice venoase.

Cardioversia, fie ea electrică sau farmacologică, este indicată în cazuri de AF de la debutul recent, când riscul formării de cheaguri în atriul stâng este scăzut. Cu toate acestea, în cazul în care pacientul este în vârstă și are deja o inimă foarte mare sau bolnavă, rata de succes a cardioversiei este foarte scăzută și performanța sa nu este indicată. Cardioversia funcționează cel mai bine la pacienții care nu sunt atât de bătrâni și cu o inimă sănătoasă.

Riscul major al cardioversiei este embolizarea unui cheag la creier într-un moment în care atriul se recuperează în mod normal. În cazurile de AF mai mult de 24 de ore, pacientul trebuie tratat cu anticoagulante cel puțin 3 săptămâni înainte de cardioversie pentru a minimiza riscul de embolizare. O alternativă este efectuarea unei ecocardiograme prin esofag pentru a căuta cheaguri în atriul stâng. Dacă nu există cheaguri vizibile, cardioversia se poate face chiar dacă pacientul nu a luat anticoagulante timp de cel puțin 3 săptămâni.

Controlul ritmului cardiac

În cazurile de fibrilație atrială pe termen lung sau la pacienții vârstnici cu o inimă deja foarte bolnavă, cardioversia nu este de obicei utilizată, deoarece rata de succes este scăzută. În aceste cazuri, tratamentul vizează numai controlul frecvenței cardiace. Deoarece majoritatea simptomelor AF sunt datorate tahicardiei, atunci când menținem pacientul cu frecvențe sub 100 de bătăi pe minut, fibrilația atrială devine asimptomatică.

Controlul ritmului cardiac se realizează cu medicamente. Cele mai frecvent utilizate sunt amiodarona, propafenona, digoxina, diltiazemul, verapamilul sau metoprololul.

anticoagulare

Toți pacienții cu fibrilație atrială trebuie să fie tratați cu medicamente anticoagulante pentru a preveni formarea de cheaguri în atriul stâng. Medicamentul cel mai frecvent utilizat este warfarina (citiți: VARFARINE (Marevan, Varfine, Coumadin)). Principala problemă cu warfarina este riscul de sângerare și necesitatea de a obține teste de sânge de multe ori pentru a controla nivelul sângelui.

Lansate recent trei medicamente noi, care sunt bune alternative la warfarină, deoarece nu au nevoie de control cu ​​teste de sânge. Acestea sunt: ​​Dabigatrana, Apixabana și Rivaroxabana.

La pacienții care sunt foarte vechi sau care au dificultăți în controlarea propriilor medicamente, utilizarea anticoagulantelor poate fi periculoasă deoarece riscul de sângerare este ridicat. În aceste cazuri, medicul poate alege să prescrie numai medicamente care inhibă plachetele, cum ar fi aspirina. Prevenirea formării cheagurilor nu este la fel de eficientă, dar riscul de sângerare este mult mai mic.

UROCULTURA EXAM - Când să faci și cum să recoltezi

Cultura urinară, numită și cultura urinei sau cultura urinei, este testul cel mai potrivit pentru diagnosticarea infecției tractului urinar, fie că este vorba de o cistită sau de pielonefrită. În acest text vom aborda modalitatea corectă de a colecta această analiză, de indicațiile sale și de a vorbi puțin despre posibilele rezultate. În texte sep

(medicină)

PRINCIPALELE CAUZE ALE HIPERTENSIUNII SANITARE

Tensiunea arterială ridicată, numită în mod obișnuit hipertensiune arterială, este o boală care afectează aproximativ 1/3 din populația adultă. În prezent, definim hipertensiunea arterială în două moduri, în funcție de cauzele sale: hipertensiunea esențială (sau primară) și hipertensiunea secundară. În acest text vom a

(medicină)